FIFA a fost măcinată de multe scandaluri de corupție, mai ales pe vremea lui Sepp Blatter, iar Mino Raiola, poate cel mai controversat impresar din lume, a lansat un atac fără precedent la adresa celor care conduc forul mondial.
„FIFA este ca o mafie! Sunt singurul care s-a luptat cu FIFA de ani buni. Am vrut să schimb FIFA din interior. Primul lucru pe care l-aș face este să limitez funcția de președinte la două mandate. Dar asta nu este posibil, pentru că ar distruge jucăria unor lideri incompetenți”, a tunat Raiola.
Mino Raiola, impresarul unor vedete precum Haaland, Ibrahimovic, Pogba, Lukaku sau Balotelli, nu l-a iertat nici pe Gianni Infantino, președintele FIFA de 4 ani.
„Este timpul pentru o revoluție! Când am spus cu ani în urmă că FIFA este o mafie, au râs de mine. Acolo este o familie coruptă, care caută doar putere și control. Ei m-au suspendat la nivel mondial, iar în spatele tuturor este Gianni Infantino. El vrea să controleze transferurile și să nu deranjeze marii sponsori care dau bani pentru FIFA. Ei nu respectă legile, iar obiectivul meu este să ajut la existența unui fotbal mai bun”, a mai spus Raiola.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER